Meniu sus

Cum am dormit după MagneVie Somn Ușor de la Sanofi

Publicat în data de: | 3 comentarii

Cred că singura persoană căreia-i place vremea urâtă de afară este soțul meu. Eu aparțin celor care, în timpul unei astfel de perioade, nu sunt în cea mai bună dispoziție și au mult mai puțină energie.

Pentru a nu adomi în fața monitorului am adăugat la dieta zilnică încă o cană de cafea. Așa se face că în fiecare zi beau două căni mari de cafea. Poate că nu este prea mult, știu că sunt persoane care consumă mult mai mult, dar organismului meu nu i-a plăcut prea mult ideea mea și mi-a arătat prin mușchii care se zbat că nivelul de magneziu e pe terminate.

MagneVie Somn Ușor de la Sanofi MagneVie Somn Ușor de la Sanofi

Cu ceva timp în urmă, am câștigat la un concurs organizat de Sanofi în Polonia o cutie de suplimente cu magneziu. Majoritatea cutiilor am împărțit-o altora, mie rămânându-mi numai pastilele clasice cu magneziu Magne B6 și capsulele MagneVie Somn Ușor.

Magne B6 a fost consumat de mine și soț cu mai multă vreme în urmă, acum e vremea să povestesc despre celelalte suplimente, capsulele MagneVie Somn Ușor.

MagneVie Somn Ușor ar trebui să ne ajute să dormim mai bine noaptea, liniștindu-ne de stările de agitație și ajutându-ne să ne relaxăm. Printre ingrediente, pe lângă citrat de magneziu, una dintre cele mai bune forme de magneziu absorbite de organism, se găsesc și extract din roiniță și hamei. Ambele sunt cunoscute pentru influența pozitivă asupra sistemului nervos. Produsul conține vitamina B6, cu rolul de creștere a nivelului de asimilare a magneziului.

Ingredientele MagneVie Somn Ușor de la Sanofi Ingredientele MagneVie Somn Ușor de la Sanofi

Producătorul recomandă luarea a două capsule pe zi, cel mai bine seara. Două capsule conțin 100 mg de citrat de magneziu (27% din doza zilnică recomandată), 1.4mg vitamina B6 (100% din doza zilnică recomandată), 90mg de extract apos din conuri de hamei și 80mg de extract hidroalcolic din frunză de roiniță.

În cutie sunt 30 de capsule, îndeajuns pentru 15 zile. Pentru că eu am avut două cutii, le-am folosit timp de 30 de zile.

Capsulele au culoarea albastră, miros delicat de ierburi și o mărime medie. Nu am avut probleme să le înghit. În timpul perioadei de 30 de zile, cât am luat aceste pastile, nu am avut vreo altă problemă (reacții adverse).

Pastilele de MagneVie Somn Ușor Pastilele de MagneVie Somn Ușor

Am încercat să fiu organizată și să le consum zilnic, înainte de culcare. Am observat că dacă am avut o zi calmă, fără situații stresante, capsulele mă ajutau să dorm toată noaptea fără să mă trezesc, ceea ce se întâmplă mai rar. De dimineață mă simțeam odihnită și aveam mai multă energie. Dar dacă aveam vreun stres, capsulele nu au demonstrat că ar avea vreo putere miraculoasă, somnul meu nefiind unul ușor, trezindu-mă de multe ori pe noapte.

Sinceră să fiu, nici nu am crezut că pastilele vor avea succes în lupta cu creierul și că mă vor lăsa să uit de probleme. Dar, trebuie să menționez că m-au ajutat să scap de mișcarea mușchiului de lângă ochi. Utilizarea în mod regulat, chiar dacă încă mai consumam două cafele pe zi, a avut ca efect dispariția acestei probleme.

Nu cred că voi reveni la MagneVie Somn Ușor, dacă vor reapărea simptomele lipsei de magneziu cred că mă voi reîntoarce la Magne B6.

Amintiți-vă: înainte de a le folosi citiți prospectul și consultați-vă cu doctorul sau farmacistul vostru! Suplimentele sunt dedicate numai persoanelor adulte, femeile însărcinate sau care alăptează trebuie să se consulte cu doctorul.

Prețul este în jur de 15 lei /30 pastile.

P.S. Versiunea folosită de mine este pentru piața din Polonia, de aceea arată diferit față de versiunea din România.

Până acum sunt 3 comentarii. Poate comentezi și tu?

  1. Amy

    Eu de multa vreme am trecut la a doua ceasca de cafea pe zi, dar recunosc, nu e doar cafea, ci cafea cu mult lapte. Nu stiu daca e deja dependenta, insa cert este ca imi place la nebunie gustul ei si ca nu-mi incep niciodata ziua fara o ceasca mare de cafea, pe care o savurez in fata laptopului. :D

  2. weronika

    Cred că este ca în cazul meu, și dependență și plăcere :)

  3. Claudia`s Choice

    La mine cafeaua e in cantitati industriale! Eu de dormit dorm, mie imi trebuie ceva sa ma trezeasca dimineata, ca alarma nu mai face fata!

{[user.alias]}
Mulțumesc pentru comentariu! În curând va fi aprobat ;)
{[user.comment]}

{[error]} x