Meniu sus

Exotic din Franța. Masca reparatoare pentru păr uscat și degradat cu unt cupuacu și bambus de la Cattier

Publicat în data de: | 0 comentarii

Din experiența de până acum, am învățat un lucru important, și anume, să nu analizez prea mult promisiunile producătorului ci mai degrabă ingredientele produsului. Pe această regulă am folosit-o și atunci când am ales din oferta magazinului biobeauty.ro masca pentru păr cu unt cupuacu și bambus de la Cattier.

Masca reparatoare pentru păr uscat cu cupuacu și bambus de la Cattier Masca reparatoare pentru păr uscat cu cupuacu și bambus de la Cattier

Produsul este dedicat persoanelor cu părul uscat și degradat. Printre ingrediente vom găsi extract din bambus, unt de cupuacu, extract din portocale, extract din semințe de ovăz negru și lecitină.

Părul meu, neavând contact de ani buni cu uscătorul, placa sau vopseaua, se prezintă într-o condiție bună. E moale, câteodată strălucitor, și nu am probleme cu vârfurile despicate. Prea multă keratină nu-i face bine dar iubește unturile și uleiurile, exact ceea ce conține și masca de la Cattier.

Chiar dacă, din cauza problemelor mele cu foliculita, nu folosesc vreun balsam sau vreo mască direct pe scalp, am încercat să folosesc produse care să nu conțină vreun ingredient suspect. Asta fiindcă nu pot fi 100% sigură că, în momentul aplicării, nu va ajunge o parte din produs și pe scalp.

Masca de la Cattier conține în procent de aproape 99% ingrediente naturale. Nu vom găsi în ea parafină, PEG, siliconi, coloranți artificiali, parabeni și conservanți.

Ingredientele măștii reparatoare pentru păr uscat cu cupuacu și bambus de la Cattier Ingredientele măștii reparatoare pentru păr uscat cu cupuacu și bambus de la Cattier

Produsul este conținut într-o cutie dintr-un plastic rezistent. Culoarea măștii este albă, consistența similară untului iar mirosul plăcut, greu de asociat cu ceva anume.

Producătorul recomandă menținerea pe părul umed timp de 5-10 minute. Eu am folosit-o în diverse combinații, așa cum este precizat pe cutie, ca balsam pentru 3 minute sau uneori pentru o oră și jumătate pe părul uscat ca suport pentru uleiul de cocos.

Consistența măștii reparatoare pentru păr uscat cu cupuacu și bambus de la Cattier Consistența măștii reparatoare pentru păr uscat cu cupuacu și bambus de la Cattier

După primele utilizări, am avut impresia că părul meu “bea” masca, într-un interval foarte scurt după aplicarea pe părul umed, masca dispărea. În timp, când am început să o folosesc în mod regulat, am observat că trebuie să aplic  din ce în ce mai puțină iar părul meu nu o mai absorbea atât de repede ca la început.

Arăta ca și cum, de la o utilizare la alta, masca îmi hrănea părul până când condiția acestuia a devenit foarte bună, nemaiavând aceeași nevoie ca la început. E prima dată când am observat așa ceva :)

După utilizare nu am avut probleme cu periajul părului, acesta fiind moale, catifelat, strălucitor și bine hidratat, chiar dacă acum afară este frig iar în interior cald și uscat.

Un alt plus este și faptul că părul nu s-a îngrășat mai repede decât de obicei. Nu am avut nici probleme cu scalpul, nu am observat să-mi apară vreo inflamație.

Plusuri:

  • efectele pe păr
  • protejează împotriva factorilor externi
  • lista de ingrediente
  • consistența și mirosul
  • cutie practică

Nu i-am găsit vreun minus. Produsul trebuie utilizat în șase luni de la desfacere.

Pentru persoanele interesate, masca poate fi cumpărată de aici.

Hmmm... Nimeni nu a comentat încă :( Poate spargi tu gheața?

{[user.alias]}
Mulțumesc pentru comentariu! În curând va fi aprobat ;)
{[user.comment]}

{[error]} x