Meniu sus

Uleiul din sâmburi de prune, o soluție pentru vârfurile despicate

Publicat în data de: | 4 comentarii

Chiar dacă nu folosesc placa sau feonul, vârfurile părului meu nu au o viață ușoară, mai ales iarna. Ascunse sub geacă sau atinse în continuu de fular, pot fi afectate foarte repede.

Până acum am folosit mai multe seruri cu silicon cu rolul de protejare a vârfurilor împotriva factorilor externi. Când mi s-a terminat și ultima sticlă de ser, am citit undeva despre uleiul din sâmburi de prune ca și posibilă soluție, așa că m-am decis să-l încerc.

Ulei din sâmburi de prune Ulei din sâmburi de prune

Uleiul din sâmburi de prune este bogat în acizi grași, îndeosebi acid oleic și vitamina E. Are culoarea galbenă intensă și miros de marțipan. Mirosul nu persistă.

Indiferent de utilizare, pe vârfurile uscate sau umede, efectele obținute au fost similare. Mi-a protejat cu succes vârfurile și a prevenit despicarea acestora. Arătau mai sănătoase și chiar și după trecerea iernii nu erau despicate.

Uleiul nu provoacă îngrășarea părului dar pentru asta trebuie să folosim doar o picătură. Atunci când utilizăm o cantitate mai mare, părul începe să își piardă din prospețime. Utilizat pe toată lungimea firului de păr acesta a rămas moale și strălucitor.

Plusuri:

  • protejează foarte bine vârfurile
  • le lasă moi și luminoase
  • previne despicarea
  • miros plăcut
  • prețul

Nu am găsit vreo parte negativă în folosirea acestuia. E important de menționat că o sticluță de ulei costă mult mai puțin decât un ser protector.

Până acum sunt 4 comentarii. Poate comentezi și tu?

  1. Clarra

    Uite cum mai aflu eu ceva fain! Chiar ma gandeam ce ser fara parfum as putea folosi pentru parul meu. Parfumul sau natural cu note de martipan ma incanta la nebunie (iubesc martipanul). Cunosti din intamplare si vreun ser termoprotector fara parfum?

  2. Delia

    Si eu aflu pentru prima data despre uleiul asta. Cum mi-am reluat stilul de viata sanatos dupa o pauza de 3 ani in care am exagerat cu mancarea nesanatoasa si cu folosirea cosmeticelor pline de chimicale, acum caut tot felul de produse naturiste.

  3. weronika

    Bună Clarra, Din păcate nu pot să te ajut, nu am idee despre așa ceva pentru că nu folosesc.

  4. weronika

    Bună Delia, Am citit pe blogul tău despre schimbările din stilul de viață. Cred că nu vei avea probleme să găsești cosmetice naturale, oferta este largă. În legătură cu asta, eu îți recomand săpunurile de la Jovis, făcute în România și 100% naturale și fără ulei de palmier :)

{[user.alias]}
Mulțumesc pentru comentariu! În curând va fi aprobat ;)
{[user.comment]}

{[error]} x