Meniu sus

În căutarea cosmeticelor cu miros de căpșuni

Publicat în data de: | 2 comentarii

Am văzut ieri la televizor că, în Polonia, din cauza vremii friguroase sezonul căpșunilor va fi ceva mai scurt iar prețul mai ridicat. Sper ca asta să nu se adeverească, căpșunile, pe lângă mango și zmeură, fiind fructele mele favorite.

Așa c-am început căutarea de cosmetice cu acest miros, sperând ca măcar acestea să-mi fie alături. Am fost interesată mai ales de cele care conțin ulei din semințe de căpșuni sau extract din căpșuni, bogate în antioxidanți precum vitamina A, E și C. Ca o ultimă variantă, m-am uitat și la cele cu miros artificial.

Vaselina cu miros de căpșuni din colecția mea Vaselina cu miros de căpșuni din colecția mea

Mai jos este lista cu cosmeticele care mi s-au părut interesante.

Gel de duș Strawberry de la Born to Bio - gel delicat cu extract din aloe, uleiuri esențiale și miros reîmprospător de căpșuni. Conține 99.5% ingrediente naturale și 10.2% ingrediente din agricultură ecologică. Gelul ar trebui să curețe bine și să rămână delicat cu pielea. Îmi place foarte mult designul sticlei, asemănător celor de lapte din vremurile trecute. Poți verifica disponibilitatea și prețul aici.

Ulei pentru baie și sub duș căpșuni și portocale de la Farmona - cosmetic bifazic cu extract de portocale și miros de căpșuni. Înainte de utilizare este necesară agitarea pentru a conecta părțile. Ar trebui să aibă grijă de piele, oferind un moment de relaxare. Poți verifica disponibilitatea și prețul aici..

Gel cremos pentru duș cu căpșuni și ciocolată de la Fresh Juice - este unul din produsele care pe lângă miros conține și extract din căpșuni. Printre ingrediente mai găsim și extract din cacao și ulei de macadamia. Gelul ar trebui să curețe bine pielea și să o lase moale și catifelată. Poți verifica disponibilitatea și prețul aici.

Loțiune de corp Bourbon Strawberry & Vanilla de la Bath & Body Works - am avut ocazia să vizitez un magazin BBW în Varșovia și, erau atât de multe cosmetice de mirosit, că după câteva minute nasul meu nu mai putea recunoaște nimic. Atunci nu am încercat loțiunea cu vanilie și căpșuni dar cred că ar mirosi foarte bine. Pe lângă miros, producătorul ne promite o hidratare de lungă durată. Poți verifica disponibilitatea și prețul aici..

Loțiune de corp Strawberries & Champagne de la Victoria’s Secret - tot un cosmetic din categoria celor mai parfumate. Victoria’s Secret a combinat mirosul de căpșuni cu cel de șampanie dar, din ce am citit, acesta este mai apropiat de aroma florilor decât de mirosul fructelor. Loțiunea ar trebui să hidrateze bine pielea și să o lase moale și catifelată. Poți verifica disponibilitatea și prețul aici.

Unt de corp cu căpșuni și fragi de la Flos-Lek Laboratorium - acum câțiva ani, am folosit un unt de corp de la aceștia, cu lychee și pepene. Îmi aduc aminte că hidrata bine iar mirosul era plăcut. Sper ca și versiunea cu căpșuni să fie la fel de bună. Printre ingrediente, pe lângă extractul din căpșuni, se găsesc și ulei de măsline, ulei de floarea soarelui, ulei babassu, unt de shea. Poți verifica disponibilitatea și prețul aici.

Balsam de buze Carmex Strawberry - am folosit până acum câteva balsamuri Carmex, dar de fiecare dată a fost versiunea Original, fără miros. Sunt curioasă cum este cea cu căpșuni. Carmex este un produs specific, ori îl vei îndrăgi ori îl vei arunca, asta din cauza prezenței camforului și mentolului, acestea lăsând pe buze senzația de furnicături și rece. Poți verifica disponibilitatea și prețul aici.

Balsam de buze Strawberry de la Rosebud Perfume Co. - este bazat pe ceară din albine. Protejează buzele și le lasă moi și catifelate. Poate fi utilizat și în alte zone unde pielea e uscată și crăpată, ca de exemplu cot, genunchi și cuticule. Poți verifica disponibilitatea și prețul aici.

Sunt curioasă dacă și vouă vă plac cosmeticele cu miros de căpșuni :)

Până acum sunt 2 comentarii. Poate comentezi și tu?

  1. Delia

    Articolul asta l-ai scris pentru mine!!! delicios :*

  2. weronika

    Îmi pare bine că am mai găsit o iubitoare de cosmetice cu miros de căpșuni :)

{[user.alias]}
Mulțumesc pentru comentariu! În curând va fi aprobat ;)
{[user.comment]}

{[error]} x