Meniu sus

Cura împotriva ridurilor, pentru persoanele cu răbdare. Păreri despre crema antirid contur ochi Gerovital H3 Retinol

Publicat în data de: | 0 comentarii

În Decembrie 2017, am decis să încerc pentru prima dată să aplic în zona ochilor o cremă cu retinol. Dintre toate produsele de pe piață am ales varianta cea mai ieftină, crema antirid contur ochi Gerovital H3 Retinol.

Crema antirid pentru ochi Gerovital H3 Retinol Crema antirid pentru ochi Gerovital H3 Retinol

Producătorul scrie că aceasta conține complexul Retinol Film Molecular 2%. Sună puțin misterios și nu prea clar pentru că nu știm cât retinol pur conține crema. 2% reprezintă concentrația complexului care e capabil să ofere pielii retinol pur și stabil. Eu cred că în toată crema nu e mai mult de 0.5% retinol, dar asta e doar o speculație de-a mea apărută în urma utilizării.

Nu vreau să se creadă că sunt disperată după cea mai mare concentrație de retinol, mai ales că aventurile cu această substanță sunt mai sigure când sunt cantități mai mici, evitând efectele secundare puternice.

În afară de retinol, crema mai conține și vitaminele A și E, precum și extract de Boswellia serrata.

Ingredientele cremei Ingredientele cremei

Este conținută într-o cutie airless, asemănătoare unui pix. Crema are culoarea albă, consistența ușoară și miros plăcut și puternic. Este repede absorbită și nu lasă vreo peliculă uleioasă.

Am început folosirea ei într-un mod mai delicat, am aplicat-o seara o dată la două zile. Când am observat că nu se întâmplă nimic cu tenul (nu este iritat, roșcat sau uscat), încet încet am aplicat-o în fiecare seară.

Aplicatorul cremei Aplicatorul cremei

Pe perioada zilei, am folosit o cremă hidratantă și una cu filtru SPF 50. Cea cu filtru (cel mai bine SPF 30 sau 50) este necesară atunci când folosim cosmetice cu retinol care sensibilizează tenul la soare. La fel de importantă este și o cremă bună hidratantă, care să ajute la evitarea efectului de “bunică”. Cremele cu retinol pot usca tenul și ca urmare pot apărea riduri. O cremă bună hidratantă poate ajuta împotriva apariției acestui efect.

Înainte de prima utilizare, am citit că atunci când folosim cosmetice cu retinol e nevoie de răbdare și că efectele sunt vizibile după câteva săptămâni de aplicare regulată. După experiența cu această cremă, pot zice că sunt de acord total. Un ten mai luminos, catifelat și cu riduri reduse a devenit vizibil după ce-am terminat prima cutie, adică după patru luni și jumătate.

Cred că prin februarie am avut un moment de îndoială, întrebându-mă dacă are sens să o mai folosesc și dacă chiar dă rezultate. Speranța mi-a fost menținută de articolele altor persoane care povesteau despre efectele foarte bune obținute folosind produse cu retinol. Acum pot zice că sunt foarte mulțumită că am continuat.

În curând, din cauza vremii din ce în ce mai calde, voi renunța la aceasta, soarele e prea puternic pentru a o putea folosi chiar și cu produse cu SPF 50. Cu siguranță voi reveni la aceasta în toamnă.

Plusuri:

  • reduce în mod vizibil ridurile
  • lasă tenul din zona ochilor mai ferm, luminos și mai catifelat
  • nu provoacă iritații
  • cutie airless
  • prețul

Puteți verifica prețul aici.

Hmmm... Nimeni nu a comentat încă :( Poate spargi tu gheața?

{[user.alias]}
Mulțumesc pentru comentariu! În curând va fi aprobat ;)
{[user.comment]}

{[error]} x